Despre Clinica

Clinica este dotata cu aparatura moderna iar personalul incadrat are o inalta pregatire de specialitate si o vasta experienta profesionala.

Prioritatea clinicii este reprezentata de pacienti. Serviciile medicale oferite de noi urmaresc tratarea bolnavilor, ingrijirea si mentinerea sanatatii, in conditii de igiena perfecta si confort maxim. In acest context, pacientii clinicii, ce reprezinta centrul atentiei noastre, beneficiaza de controale medicale preventive destinate mentinerii starii de sanatate si de diagnosticare si tratament curativ modern pentru restabilirea sanatatii.

Informatii Generale

Noutati

Relaţia dintre afectivitate şi conştiinţă în fenomenologia Husserliană

Husserl dezvoltă o teorie proprie despre afectivitate în cartea sa: «Meditaţii carteziene». Afectivitatea joacă rolul fundamental în relaţia dintre lumea obiectivă şi sine. Lumea obiectivă este dată simţurilor noastre şi subiectul interpretează datele după propriul său cod de înţelegere. Simţul intern este legat de senzaţii, care poartă subiectul către realitatea concretă. Relaţia dintre corp şi spirit este formată prin dualitatea simţ intern-lume obiectivă. Lumea obiectivă este accesibilă prin raţiune, cum spune Heidegger, prin afect.
            Datele reprezintă sursa empirică de unde raţiunea poate să extragă ideile sale; subiectul devine receptiv la lumea obiectivă, cu ajutorul obiectului. Subiectul accede la date prin raţiune şi prin intuiţia intelectuală. Subiectul şi obiectul formează o unitate, capabilă să interpreteze lumea.
            Husserl admite a priorismul obiectităţilor în relaţie cu afectivitatea. ''Afectivitatea este: 1) afecţiunea, în măsura în care este acea vitalitate schimbătoare al unui fapt trăit, al unui dat conştient, care este dependent de grandoarea sa relativă, dacă datul este perceptibil într-un sens particular şi dacă este în continuare, eventual, obiectul efectiv real al sesizării şi atenţiei; 2) această perceptibilitate ea însăşi.''
            Conştientul este separat de inconştient, viul de non-viu, lumea obiectivă este judecată prin spectrul conştiinţei. Afectivitatea este elementul care dă sens lumii obiective, revelată subiectului prin simţul intern. Proprietatea afectivă posedă trăsătura vitalităţii, suma tuturor afectivităţilor particulare care formează elementele temporale ale conştiinţei.
            Legătura dintre inconştient şi conştient se realizează, spune Husserl, în momentul trezirii, când fiinţa reactualizează momentele conştiente din cadrul derulării timpului. Afecţiunile reprezintă legăturile inconştientului cu planul conştientului. Fenomenul de a sesiza obiectul prin conştiinţă se materializează prin afecţiuni. Mundanul este planul unde subiectul percepe obiectul şi conştiinţa comunică cu transcendenţa. Legătura fenomenologică dintre subiect şi obiect consistă într-o comunicare între mundan şi transcendenţă.
            Relaţia conştient-inconştient este relevantă, din punct de vedere fenomenologic, pentru că senzaţiile acţionează în cadrul planului conştient formând sursa vitalităţii pentru subiect. Afectivitatea este punctul de plecare în conştiinţa subiectului, care se lansează în descoperirea lumii obiective.
            Noţiunea de afectivitate antrenează noţiunea de trezire (Wackung). Husserl porneşte de la trezire pentru a ajunge la afectivitate. Prin afectivitate, filosoful german înţelege «o comunicare afectivă şi, prin aceasta, producţia unei sinteze actuale, a unei legături obiectuale produsă efectiv ca o relaţie, ca un obiect simplu, afectiv pentru sine. » Durata, descrisă de asemenea de Bergson, este o mărturie a conştiinţei pure, care resimte trecerea timpului datorită simţului intern. Mecanismul prin care subiectul atinge afectivitatea este procedeul intenţionalităţii. Subiectul este sursa înţelegerii lumii obiective, cel care înţelege datele empirice prin intuiţia intelectuală. Lumea se concretizează şi durata prinde formă într-o manieră sensibilă. Sentimentul este afecţiunea de sine, ceea ce conferă autenticitate subiectului. Afectivitatea este legată de sentimente, care permit subiectului să interpreteze lumea după propria sa viziune. Autenticitatea este tocmai actul de a interpreta datele în conformitate cu simţul său intern.
            Distincţia afecţiune-judecată este corelativă cu relaţia dintre contrarii, suflet şi raţiune. Cele două elemente sunt nişte surse epistemologice pentru cunoaştere, care poate fi interpretată ca activitate sau ca sentiment. Cele două valori carteziene, corpul şi spiritul, vin să traseze drumul fenomenologiei husserliene, care divizează cunoaşterea după aceste două instrumente epistemologice.
            Lumea este interpretată în funcţie de sentimente, măsurată prin simţul estetic care ordonează datele într-o manieră afectivă. Dimpotrivă, lumea obiectivă poate fi analizată, judecată prin raţiune, prin capacitatea cognitivă, care organizează obiectităţile după o schemă exactă şi riguroasă. Afectivitatea este un element constitutiv ale obiectităţilor. Sentimentele formează elanul vital, «al sferei afectului (Gemüt), prin care noi realizăm că sentimentele sunt, la origine, unite cu datele sensibile. »
            Afectivităţile se derulează urmărind câmpul sensibil al conştiinţei. Câmpul interior este format dintr-un spaţiu şi dintr-un timp intern. Esenţa umple formele locale şi temporale, după necesităţile esenţei. Intuiţia sensibilă, timpul, în perspectiva kantiană, este capabilă să umple viaţa afectivă a subiectului. Timpul subiectiv al conştiinţei este corespondent unui timp obiectiv, care permite ca viaţa afectivă să se dezvolte în acelaşi timp cu natura (Spinoza). Corespondenţa, viaţa internă-viaţa externă, este construită plecând de la o evoluţie temporală şi de la date empirice.
            Husserl vorbeşte de «formarea unităţii hyletice» , de umplerea formei prin hylé (materie): «Hylé-ul oferă substratul şi domeniul obiectelor din toată fenomenologia. » Afecţiunile se opun judecăţii, ele creează sensibilitatea, prin funcţiile lor de receptivitate; judecata determină sursa cunoaşterii, din punct de vedere epistemologic. Judecata constituie forţa analitică; afecţiunile utilizează forţa sensibilă a conştiinţei.
            Acţiunea de a gândi şi acţiunea de a simţi sunt legate în judecata umană. Gândirea formează raţionamentul, care pune în formă hylé-ul. Sensibilitatea compune hylé-ul, care este adăugat morphé-ului. Conştiinţa creează o unificare între sentimente şi datele empirice, prin intenţionalitate.
            Intenţia permite sentimentelor să formeze hylé-ul, în cadrul conştiinţei. Intenţionalitatea conduce sentimentele spre un viitor, în sensul scurgerii timpului, un proces legat de noţiunea de trezire: «Tocmai de aceea afecţiunea are, relativ în direcţia de propagare, o tendinţă unitară către viitor, intenţionalitatea este principal orientată către viitor. »
            Acţiunile subiectului sunt intenţionale, în cadrul în care conştiinţa preia controlul afectivităţilor. Intenţia conştiinţei se derulează progresiv înspre o corespondenţă cu timpul. Afectivităţile sunt nişte urme în cadrul mundan al conştiinţei: ''Conform esenţei sale, tot ce este trăit este intenţional, se raportează intenţional la un lucru diferit de sine, la un «obiect»''
            Trezirea formează un început către viitor, către avansarea timpului, în progresia momentelor obiectivale. Prezentul şi viitorul reprezintă liniile directoare ale câmpului sensibil al conştiinţei. Husserl descrie umplerea conştiinţei în acord cu timpul, cu momentele obiectivale, care constituie esenţa vieţii afective.
            Sentimentele sunt cele care ne dau senzaţia că timpul trece, în aceeaşi manieră în care subiectul analizează momentele subiective în corespondenţă cu viaţa sa internă. Conştiinţa este constituită printr-o dublă perspectivă a conştiinţei: sentimentele şi judecăţile. Forţa analitică descompune planul obiectiv al lumii şi sensibilitatea uneşte afecţiunile în cadrul vieţii afective a subiectului. Cele două elemente formează un întreg eterogen, care se manifestă în conştiinţă.
            Sentimentele sunt nişte manifestări ale elanului vital înspre lume. Subiectul se manifestă activ prin mărturii ale sensibilităţii, comunicând astfel afecţiunile sale. Lumea este planul obiectiv, unde se înregistrează afecţiunile, unde Fiinţa se manifestă deschis.
            Heidegger vorbeşte despre ontologia pasivităţii, a Dasein-ului care se manifestă prin sentimente şi afecţiuni. Subiectul este afectat de alteritate, care acţionează în virtutea sentimentelor. Subiectul devine martorul lucrurilor materiale, care se adaugă caracterului de autenticitate. Subiectul şi sentimentele sunt plasate în extremităţile unei singure linii, pentru că subiectul rămâne acelaşi, în timp ce sentimentele se schimbă. Sentimentul constituie alteraţia, modificarea vieţii interne, cu toate acestea subiectul îşi păstrează identitatea sa, devenind fiinţa afectată în timp. Viaţa fenomenală este constituită din alteraţii succesive şi dintr-un subiect receptor. Fiinţa suferă alteraţii, dar păstrează mereu o constantă, şi anume, ipseitatea.
            Conştiinţa permite sentimentelor să se formeze, prin trezire, printr-o comunicare afectivă între conştient şi inconştient. Forma non-vie accede prin trezire la sentimente, care sunt supuse conştiinţei prin intenţionalitatea subiectului. Subiectul participă într-o manieră conştientă la formarea sentimentelor. Afectivitatea subiectului este o acţiune conştientă, prin care lumea obiectivă devine transcendentală.
            Viul constituie un element important al comunicării afective, care posedă o vitalitate care leagă toate afecţiunile particulare între ele: «Proprietatea afectivă al prezentului viu... este global o unitate afectivă; ea posedă astfel o vitalitate unitară, în care toate afecţiunile particulare care îi revin intră ca momente, în timp ce ele sunt sintetic unificate în aceasta.»
            Fenomenologia husserliană caută un răspuns pentru problema intenţionalităţii. Lumea obiectivă este analizată prin intenţia conştiinţei subiectului, pentru a regăsi datele în maniera sensibilă a sentimentelor. Idealismul transcendental al lui Husserl aparţine fenomenologiei, ceea ce face ca fenomenologia realistă să fie depăşită, din punct de vedere metodologic: «Numesc transcendentală toată cunoaşterea care, în general, se ocupă mai puţin de obiecte, cât de conceptele a priori ale obiectelor, (...) din maniera noastră de a cunoaşte obiectele, atâta timp cât acest mod de cunoaştere poate fi posibil a priori. Un sistem de concepte de acest gen s-ar numi filosofia transcendentală. »
            Conştiinţa poartă trăsătura transcendentală, ceea ce face ca actul de a gândi să transforme lumea obiectivă după un simţ intern. Obiectele sunt analizate prin raţiune şi introduse în conştiinţă prin procesul gândirii: transformarea este transcendentală, noetică. Obiectele devin «lucruri în sine», adică «trăiri intenţionale».
            Filosofia heideggeriană tratează problema mundaneităţii, folosind perspectiva fenomenologică a Dasein-ului «cotidian». Lumea este compusă din obiecte, care permit subiectului să îşi formeze o opinie despre realitate. Subiectul intră în contact cu exteriorul prin sentimente. Sentimentul este un mod de manifestare al Dasein-ului, un element al transcendenţei şi al vieţii afective. Dasein-ul este prezent în mundan sub o formă afectivă, sensibilă.
            Idealismul transcendental husserlian cuprinde enigma Fiinţei, un discurs special de interpretare a subiectului, plecând de la obiecte. Lumea este interpretată ca fiind legătura dintre obiect şi subiect. Această legătură este transcendentală pentru că percepem lumea obiectivă după viziunea subiectului. Afectivitatea transformă obiectele, în conştiinţa subiectului, după intenţia sa reală. Putem spune că exterioritatea este analizată prin interioritate sau că planul interior se prelungeşte spaţial către exterior.
            Fenomenologia transcendentală vrea să se constituie într-o ştiinţă universală, plecând de la critica epistemologiei. Iniţiativa aristoteliciană, a ştiinţei prime, este constituită prin fenomenologia husserliană. Principiile universale corespund unei ştiinţe unice, care poate descrie legătura între Fiinţă şi mundan: «Un raport de strânsă dependenţă trebuie să lege, din prima, posibilitatea unei «ştiinţe universale», a filosofiei ca filosofie primă sau ca metafizică, de rezultatele cercetării fenomenologice. »
            Intuiţia joacă un rol important în epistemologie. Datele sunt interpretate, raţional, folosind judecăţi, procedee analitice şi sunt transformate de intuiţie pentru a forma un raţionament clar: « (...) toată intuiţia donatoare, originară, este o sursă de drept pentru cunoaştere; tot ce se oferă nouă prin «intuiţie», în manieră originară, (în realitatea sa corporală pentru a vorbi astfel) trebuie pur şi simplu primit pentru că se dăruieşte, dar fără să întrecem limitele în care ni se dăruieşte astfel. »
            Revelaţia fenomenologică cuprinde intuiţiile subiectului. Observaţiile lumii obiective nasc raţionamente şi idei, în plan epistemologic, şi intuiţii în plan fenomenologic. Adevărul final, folosind paradigma teologiei heideggeriene, este o sumă de intuiţii. Comunicarea dintre transcendenţă şi mundan devine o sursă de cunoaştere şi revelaţii.
            Husserl ne oferă o anumită descriere a acestei relaţii, definind conştiinţa ca o aplicare a transcendenţei în plan mundan: «Tot ce există pentru conştiinţă se constituie în aceasta, şi (...) fiecare mod de a fi, cuprinzând cel care este definit ca transcendent într-un sens oarecare, îşi are constituţia sa particulară. Transcendenţa, sub orice formă care poate exista, este un caracter al fiinţei imanente care se constituie în interiorul ego-ului. Orice sens conceptibil, orice fiinţă conceptibilă, fie că le numim imanente sau transcendente, revelează domeniului subiectivitatea transcendentală, în măsura în care ea este ceea ce constituie sensul şi fiinţa. »
            Realitatea poartă un adevăr care depăşeşte simţul analitic şi conştiinţa este cea care aduce simţul sensibil către interpretare. Ego-ul participă la receptivitatea datelor şi afectivitatea subiectului le transformă în sentimente. Mecanismul dezvoltării afectivităţii este ego-ul, care face legătura între transcendenţă şi imanenţă.
            Caracterul dependenţei dintre imanenţă şi transcendenţă se explică prin raport cu Fiinţa. Transcendenţa revelează manifestările Fiinţei în imanenţă, care este constituită în raport cu conştiinţa. Afectivitatea corespunde comunicării dintre conştiinţă şi Fiinţă, ceea ce semnifică faptul că afectivitatea se găseşte într-o relaţie directă cu Fiinţa. Ego-ul realizează corespondenţa dintre fiinţă şi mundan, prin raţionamente. Raţiunea este mecanismul analitic care înfăţişează fenomenele sub o formă imanentă. Sensibilitatea este introdusă în ego sub forma afectelor, conectând astfel Fiinţa cu imanenţa: «Ego-ul transcendental, în puterea sa fundamental critică a evidenţei, este mediatorul care actualizează şi imprimă fenomenului «legătura esenţială dintre raţiune şi fiinţă», acompaniind mişcarea raţională a lumii, care îşi are sursa în lumea istorică însăşi. »
            Sensibilitatea se manifestă în ego, care dă naştere afecţiunilor, permiţând o relaţie între fiinţă şi imanenţă. Husserl vorbeşte de ego-ul transcendental, care este suma ego-urilor particulare şi sursa subiectivităţii transcendantale: «Dacă în mine, ego transcendental, sunt constituite transcendantal alte ego-uri -cum de fapt se şi întâmplă- , şi dacă o lume obiectivă, comună tuturor este constituită pornind de la intersubiectivitatea transcendentală constitutiv emisă de mine, tot ce a fost spus anterior nu valorează pentru ego-ul meu şi pentru această intersubiectivitate nimic, decât pentru această lume factuală care cuprinde în mine sensul şi valoarea de a fi.»
            Afectivitatea este sursa sensibilităţii, care permite subiectului să se manifeste în conformitate cu manifestările conştiinţei. Relaţia dintre obiectităţi şi conştiinţă este corespondentă cu relaţia imanenţă-transcendenţă, ceea ce sugerează caracterul fenomenologic al afectivităţii.
 
                                                                                                            Diana Todea
Dragan Group