Veronikilife.ro foloseste cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale. Detalii
Close

Depunem toate eforturile pentru ca serviciile medicale să se deruleze cu profesionalism, dar și cu respectarea măsurilor impuse de autorități.
Apelăm la dumneavoastră cu rugămintea de a da dovadă de înțelegere și cooperare, cu scopul de a limita riscul de răspândire al virusului SARS Cov-2.

Având în vedere situația epidemiologică, vă rugăm să respectați regulamentul nostru intern:
✅ înainte de a vă prezenta în clinică, asigurați-vă că aveți programare. Accesul în clinică va fi permis doar persoanelor programate.
✅ dacă aveți simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și/sau febră (>37.3 ° C), vă rugăm să anunțați telefonic.
✅ vă rugăm să veniți la programare purtând masca de unică folosință. De asemenea, pe durata vizitei dvs în clinică (fie ca însoțitor, fie ca pacient, în sala de așteptare, în cabinete și pe întreaga durată a consultului și/sau a terapiei), aveți obligația de a purta în mod corespunzător masca de unică folosință, acoperind gura și nasul.

✅ înainte de a intra în clinică, vă rugăm să vă puneți în picioare botoșii de unică folosință aflați în zona liftului.
✅ la intrarea în clinică / cabinete, vă încurajăm să respectați normele de igienă (dezinfectarea adecvată a mâinilor cu apă și săpun, utilizarea dezinfectantului de mâini) și distanță socială (2 m între pacienți și însoțitori în sala de așteptare).
✅ prezentarea la programare se va face fără însoțitori/ aparținatori. Prin excepție, minorii pot fi însoțiți de un singur părinte / tutore. De asemenea, pacienții vârstnici, cu dizabilități sau cei care au nevoie de un însoțitor pot fi însoțiți de o singură persoană.
✅ vă recomandăm, pe cât posibil, să achitați serviciile medicale cu cardul bancar.

Mulțumim!

Close

Formular inscriere la atelier

Terapia PRP (terapia vampir) - cel mai modern tratament estetic natural anti-aging

 

Cunoscută sub diverse denumiri precum Terapia Dracula, Plasma Lifting, Liftingul Facial sau Terapia Vampir, PRP (Platelet Rich Plasma) este o procedură ce presupune utilizarea sângelui propriu, mai exact a plasmei proprii, pentru regenerarea pielii prin forțe proprii. Tratament estetic prp terapia vampir veroniki life

Tratamentul cu plasmă autologă bogată în trombocite este cel mai modern tratament estetic natural anti-aging, bazat pe utilizarea factorilor de creștere din propriul sânge și care contribuie la:

  • stimularea proceselor de reparare celulară,
  • creșterea sintezei de neocolagen pe termen lung,
  • stimularea creșterii firelor de par.

Tratamentul PRP este folosit la nivel mondial în ortopedie, stomatologie, chirurgie plastică, dar și în dermatologie și medicină estetică, cu rol de reîntinerire facială și corporală, în tratamentul alopeciilor, în stimularea procesului de cicatrizare etc.

Care sunt indicațiile procedurii Plasma Lifting?
Indicațiile acestei proceduri sunt vaste, iar avantajele nu sunt de neglijat. Folosind resursele proprii, practic nu există risc de alergii sau infecții, iar rezulatatele obținute sunt cât se poate de naturale și se mențin pe termen lung, conferind pielii un plus de fermitate, elasticitate și strălucire. În funcție de modul de preparare, dar și de tehnica prin care se efectuează injectarea, PRP-ul poate avea rol de regenerare, revitalizare sau de umplere a ridurilor, prin stimularea colagenului și a elastinei.

Rezultate extraordinare se obțin atunci când urmărim:

  • revitalizarea pielii pe față, gât, decolteu, mâini. Rezultatele constau în redarea elasticității și a fermității pielii.
  • rehidratarea pielii uscate, fotoîmbătrânite
  • terapia semnelor de îmbătrânire cutanată: riduri, pete pigmentare
  • terapia cicatricilor post-acnee
  • tratamentul alopeciilor difuze sau androgenetice (chelie)
  • accelerarea proceselor de refacere a pielii după tratamente agresive
  • accelerarea vindecării ulcerului de gambă.

Cum se efectuează Terapia Vampir?
Așa cum spuneam în debutul articolului, această terapie utilizează plasma proprie ca remediu natural de regenerare și vindecare. Prin urmare, îți com recolta o cantitate mică de sânge într-o eprubetă sterilă specială, pe care o vom centrifuga rapid pentru a obține separarea plasmei cu trombocite (celule care conțin factorii de creștere și reparare). Plasma astfel obținută, bogată în trombocite, va fi reinjectată în piele cu ajutorului unui instrument special ce conține un cap rotativ cu ace extrem de fine, pentru un confort maxim și risc minim de hematoame. Aparatul modern cu cap rotativ este capabil să producă mii de microperforații într-un timp scurt, asigurând totodată o distribuție uniformă, astfel încât procedura este nedureroasă. 

La cât timp după procedură îți poți relua activitatea obișnuită?
În funcție de zona tratată, activitatea se poate relua imediat (așa cum este cazul tratamentului pentru alopecie difuză sau androgenetică) ori după 12-24 ore (dacă este cazul terapiilor faciale, situaţie în care eritemul şi edemul se remit; tot după acest interval de 12-24 ore, poţi aplica şi produse de machiaj.

Ca în cazul oricărei terapii injectabile, în funcţie de sensibilitatea pielii, există un minim risc de echimoze, care pot fi camuflate cu produse cosmetice şi care se remit în aproximativ 1 săptămână.


La ce interval se efectuează și când se pot observa rezultatele?
Numărul şedinţelor şi frecvenţa acestora se stabilesc personalizat, în funcţie de patologie şi de tipul pielii. În medie, pentru terapiile de rejuvenare sunt necesare între 3 şi 6 sedinţe la interval de o lună. Pentru căderea părului, tratamentul cu PRP va cuprinde între 6 şi 10 şedinţe, efectuate la interval de 2 săptămâni, dacă este vorba de un tratament intensiv, susţinut ulterior printr-un tratament de întreţinere cu o frecvenţă de 1-2 şedinţe pe an, în funcţie de necesitate. Rezultatele sunt vizibile după prima lună de tratament.

Care sunt efectele secundare, contraindicaţiile şi riscurile procedurii?
Nu există niciun risc de fenomene imunologice sau alergice, având în vedere că produsul este propriu organismului, fiind astfel biocompatibil perfect.
Există, totuşi, riscul de a face mici echimoze (vânătăi) la locul de injectare, însă acestea vor dispărea în câteva zile. Imediat după injectare poate apărea un minim proces inflamator local, cu înroşire şi edem.
Printre contraindicaţiile procedurii se numără febra, tulburările de coagulare, bolile autoimune, tumori, infecţii acute pe zona ce urmează a fi injectată, sarcină sau alăptare. Terapiile anticoagulante se sistează cu o săptămână înainte de a începe tratamentul PRP. În cazul existenţei unor infecţii acute, este necesar un interval de aproximativ 2 săptămâni de la vindecarea acestora pentru a efectua Terapia Vampirului.

Ce recomandări există după efectuarea procedurii?
Recomandăm evitarea consumului de alcool și, pe cât posibil, fumatul timp de câteva zile post-procedură. De asemenea, dacă ți-a fost recomandat tratament antiviral, te rugăm să îți administrezi tratamentul conform indicațiilor medicului. Alte recomandări: să aplici local gheață sau geluri cu heparină, în cazul în care apar mici echimoze, să nu aplici produse cosmetice în ziua procedurii, să utilizezi creme de fotoprotecție a 2-a zi după procedură și să eviți expunerea la soare puternic, respectiv la caldură excesivă (saună) timp de 2 săptămâni după procedură.

 

Unde poți efectua tratamentul PRP?

Te așteptăm în București, la VERONIKI Life - Clinica de Medicină Integrativă pentru a simți efectele benefice ale terapiei PRP. Pentru mai multe detalii, te invităm să ne contactezi la 021.232.98.41 sau să ne scrii la office@veronikilife.ro

 

Text: Dr. Iulia Panțuru
medic specialist dermatologie,
experiență în terapii estetice naturale, practician ozonoterapie

 

Adresa Clinicii de Medicină Integrativă - VERONIKI Life:

Intrarea Murmurului nr. 2-4, Sector 1, București