Veronikilife.ro foloseste cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale. Detalii
Close

Depunem toate eforturile pentru ca serviciile medicale să se deruleze cu profesionalism, dar și cu respectarea măsurilor impuse de autorități.
Apelăm la dumneavoastră cu rugămintea de a da dovadă de înțelegere și cooperare, cu scopul de a limita riscul de răspândire al virusului SARS Cov-2.

Având în vedere situația epidemiologică, vă rugăm să respectați regulamentul nostru intern:
✅ înainte de a vă prezenta în clinică, asigurați-vă că aveți programare. Accesul în clinică va fi permis doar persoanelor programate.
✅ dacă aveți simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și/sau febră (>37.3 ° C), vă rugăm să anunțați telefonic.
✅ vă rugăm să veniți la programare purtând masca de unică folosință. De asemenea, pe durata vizitei dvs în clinică (fie ca însoțitor, fie ca pacient, în sala de așteptare, în cabinete și pe întreaga durată a consultului și/sau a terapiei), aveți obligația de a purta în mod corespunzător masca de unică folosință, acoperind gura și nasul.

✅ înainte de a intra în clinică, vă rugăm să vă puneți în picioare botoșii de unică folosință aflați în zona liftului.
✅ la intrarea în clinică / cabinete, vă încurajăm să respectați normele de igienă (dezinfectarea adecvată a mâinilor cu apă și săpun, utilizarea dezinfectantului de mâini) și distanță socială (2 m între pacienți și însoțitori în sala de așteptare).
✅ prezentarea la programare se va face fără însoțitori/ aparținatori. Prin excepție, minorii pot fi însoțiți de un singur părinte / tutore. De asemenea, pacienții vârstnici, cu dizabilități sau cei care au nevoie de un însoțitor pot fi însoțiți de o singură persoană.
✅ vă recomandăm, pe cât posibil, să achitați serviciile medicale cu cardul bancar.

Mulțumim!

Close

Formular inscriere la atelier

Neurologie

 

Neurologia se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul sistemului nervos. Structurile organice ce țin de domeniul neurologiei se referă la sistemul nervos central: creierul, măduva spinării, structurile înconjurătoare, precum și vasele sanguine care le hrănesc, precum și la sistemul nervos periferic (nervii cranieni, rădăcinile nervoase și ganglionii spinali, nervii periferici, după ieșirea din canalul spinal, inclusiv legăturile cu mușchii scheletici).

Cel mai adesea, examinarea neurologică este susținută de investigații precum: puncție lombară și analiza lichidului cefalorahidian, electroencefalogramă (EEG), electromiogramă (EMG), examen radiologic (radiografie de craniu și de coloană vertebrală), Doppler vascular cervico-cerebral, tomografie cerebrală (CT), rezonanță magnetică nucleară (RMN) cerebrală sau de măduva spinarii.

Cele mai frecvente afecțiuni neurologice sunt: accidentele vasculare cerebrale (AVC), epilepsia, traumatismele craniene, bolile neoplazice ale sistemului nervos, bolile de mișcare (Boala Parkinson), bolile de nervi periferici, mușchi sau joncțiune neuro-musculară (neuropatii periferice, miastenia gravis), tulburări de somn, migrene.

Deși neurologia a fost considerată încă de la începuturile sale ca fiind o specialitate cu rezultate diagnostice precise, posibilitățile terapeutice au fost destul de limitate până nu demult. Din fericire, cercetările în domeniu şi studiile clinice au făcut posibil faptul ca, în prezent, multe dintre afecţiunile neurologice să poată beneficia de tratamente eficiente. Un astfel de exemplu îl reprezintă îmbunătățirea tratamentului bolnavilor cu accidente vasculare, ca urmare a stabilirii unei diferențieri clare între infarctul ischemic și hemoragie cu ajutorul mijloacelor de diagnostic neuro-radiologic. Pentru tratamentul pacienților cu boala Parkinson, există o gamă largă de medicamente cu efecte favorabile.

La VERONIKI Life - Clinica de Medicină Integrativă, tratamentele și planurile de recuperare sunt personalizate de la caz la caz și se bazează pe abordări clasice, combinate cu cele complementare, pentru redobândirea stării de sănătate optime și menținerea acesteia pe termen lung.

Cum poți stabili o programare pentru neurologie?

În situația în care dorești o programare la neurologie, te așteptăm cu drag în București la VERONIKI Life - Clinica de Medicină Integrativă. Pentru programări, te rugăm să ne contactezi telefonic 021.232.98.41 sau prin e-mail: office@veronikilife.ro.

 

Adresa Clinicii de Medicină Integrativă - VERONIKI Life:

Intrarea Murmurului nr. 2-4, Sector 1, București